Ispita

Gabriell intră în camera ei şi apăsă pe clanţă. Strigătul ei disperat răsună asrzitor. Vederea lui, dezbrăcat, lângă ea, îl dezgustă. Strâmbă din nas şi închise uşa la loc. Atunci jură că o va urî mereu. Dar dragostea lui numai creştea, şi faţa ei îi rămânea clară în minte. Era obsedat de ea, de fiinţa ei păcătoasă, de femeia ispititoare pentru care el, un înger, plecă de lângă El. Dar lumea era plină de astfel de creaturi. Aşa-zişii 'Îngeri căzuţi'. Dumnezeu îi iertase pe toţi. Daor iertase. E un mincinos, acest Dumnezeu. A promis Raiul dacă te căieşti. Câţi dintre cei căzuţi nu s-a căit? Şi, totuşi, tot 'căzuţii' îi numesc în Casa Lui. E o lume crudă aici jos. Nimeni nu poate face ce vrea el. Libertatea lor nu e libertatea Cerasc, pe care o aveam când era Favoritul. Favoriţii nu aveau restricţii. Puteau privi Lumea când doreau. Şi el, Favoritul Prim, s-a îndrăgostit de ochii unei păcătoase. Şi a plecat din Rai. Nu ştia atunci că nu se va mai întoarce. Se baza pe faptul că e Primul şi va fi acceptat înapoi. Dar nu a fost.

Aripile lui, la fel de albe ca şi prima zăpadă, traversau cerul pline de scârbă.

El, plutind fără păsare în lumea lui, privea cerul gol şi lumea plină care nu se astămpăra din păcatele mortale pe care le făcea. „Nu vă daţi seama, idioţilor, că nu veţi fi mântuiţi din nou?!” gândi. Telefonul îi suna, suna din nou şi din nou. Era sigur că era ea, sunându-l ca să vadă ce face. Gabe, un emotiv, era în stare să săvârşească cel mai mare păcat şi să se spânzure. Până la urmă, nu era mai mult decât un muritor cu aripi acum. Şi, dacă Dumnezeu se va înmuia la vederea morţii lui şi l-ar fi chemat în Rai, acasă, Gabriell l-ar lăsa cu ochii în soare. Aşa cum a făcut şi El.

Se gândi, vag, la faptul că demonii trăiau veşnic. Ei putea păcătui la nesfârşit. Nimeni nu-i oprea din drumul lor. Era mai bine să fi un păcătos, un om murdar, fără mândire, ca să te poţi bucura de ce le-a dat Domnul oamenilor şi lor, îngerilor, nu. Păcatul era deja înfăptuit. Nu mai avea nici un rost să se oprească.

Plonjă în jos, pătrunzând în apa rece, bătând din aripi către nisipul râului Missisippi. Avea să îi vadă pe Primul Căzut, pe Lucifer, şi să îi ceară să îl facă demon. Da, aşa nu va mai fi singur niciodată. Va putea avea mereu ceea ce oamenii nu pot avea decât o singură dată.

Râse în apă, râse puternic, pământul cutremurându-se sub râsul lui. Simţea puterea ce i se va da. Surâse din nou, pornind prin nisipul gros, ce avea să îl înece în păcat.

Gabriell avea să regrete acest moment mereu, dar nu va şti asta decât atunci când va fi prea târziu să remedieze ce a făcut.

A devenit un păcătos chiar în acea noapte rece.