What's love (Part 1)

Şi cică aşa începe seria mea yuri, "Oh, what's love?". Enjoy in black.

Oh, what's love ?


-Tu cine te crezi?
-Eu.
-Nu-mi răspunde aşa domnişoară!
Faptul că profu' de mate iar a fost refuzat într-un mod brusc (cam pedofil, săracul) îl enerva. Eu aveam o satisfacţie maximă când îi vedeam faţa înroşită de furie, încercând să mă certe pentru ceva care, dacă eu m-aş apuca să povestesc, ar fi ieşit rău pentru el. Surâse către profesor, fluturându-mi sprâncenele lungi, ascunzându-mi ochii verzi de el. Eram frumoasă şi profitam de asta. Dar nu îl suportam pe el. Cu el nu aveam de gând să fac nimic. Nu!
După mine, bărbaţii erau dooar nişte mici maşini de la care poţi lua numai foloase. Erau nişte obiecte care ne ajutau pe noi, femeile, să ajungem la putere. Hah, credeţi că doar părbaţii pot fi preşedinţi sau regi? Uitaţi-vă la Anglia, o regină îi conduce de când lumea. Uitaţi-vă în toate acele ţări „puternice”. În spatele fiecărui om din parlament sau de ori unde alt undeva se găseşte o femeie care l-a motivat să ajungă acolo. Aşadar, bărbaţii sunt doar nişte maşinării pe care noi le putem manipula. Altceva? Nimic.
Băieţii din liceu întorc şi acum capul după mine, de parcă nu s-au obişnuit cu mine. Parcă acum era prima dată când mă vedeau. Le zâmbesc la toţi, roşind fals uşor. Mulţi, se vedea în privirea lor, parcă nu-şi mai încăpeau în piele. Îmi scputur capul, jucându-mă cu firele de păr brunet, acoperit pe ici, pe colo, cu şuviţe roşcate. Îl iubeam. Mi-am convins foarte rapid părinţii să mă lase. Mă rog, nu aveau nici o şansă în faţa şarmului meu ucigaş.
Mai surâd o dată, văzând o altă „divă” a liceului. Hikari era blondă, cu părul până la umeri, ochii albaştri adânci. Adorabilă, mai pe scurt. Câteodată mă trezeam gândinu-mă la ea. Kenta, cel mai bun prieten al meu, mi-a spus (o dată sau de două ori) că sunt lesbi. Atunci a început „vara problemelor mele”.

-Ştii ce cred eu?
-Surprinde-mă, dragă...
-Că eşti lesbi!
Mă uit urât la el. Nu aveam cum să îl pun în aceiaşi situaţie ca a mea. Cum să îi explici unui tip că tu crezi că o tipă e chiar foarte drăguţă. Nici cum, pentru că imaginaţia lui ca lua razna, va crede că e centrul pământului deoarece i-ai zis asta numai lui, apoi îţi va trânti o frază d'asta dăsteaptă. Gen „eşti lesbi” sau „ar trebui să îţi găseşti un prieten” sau, şi mai rău, „trebuie neapărat să te aham! cu unu'.”
-Şi tu ghay. Hai să facem ceva în legîtură cu asta.
-Nu, nu, ascultă-mă, Nana. E chiar logic. Ai avut vreodată un prieten?
-Da, pe tine. Când eram într-a doua.
-Treci peste, şi eu credeam că sunt straight pe atunci. (Ah, da. Kenta a descoperit printr-a cincea pasiunea lui numai pentru tipi...)
-Bine. Trecem peste.
-Ţi-a plăcut vreun tip?
-Nu. De-a adevăratelea, nu.
-Da' îţi place Hikari.
-Da.
-Deci eşti lesbi! Logic?
-Deloc. Dar să zicem.
-Pe mine chestia asta m-a ajutat cu... ştii tu.
-Ah. Păi, atunci, să zicem că te cred. Ce fac?
-Rabzi în tăcere şi speri să nu afle nimeni înafară de tine.
-Ştii tu.
-Şi ce o să faci?
-O să vin la noapte să se omor. Probabil cianuă.
-Genial, nu mai pot aştepta.
-Atunci poi-mâine seară.
-Nuuu ! De ce?
-Ca să îţi lungesc durerea.

Şi aşa a început vara aceea. Şi nu s-a mai terminat trei luni. Sunt o prietenă foarte bună cu Hikari. Totuşi, nu cred că simte acelaşi lucru ca mine. Nu are cum. Nimeni nu e ca mine. Îi zâmbesc şi mă duc la ea. Blonda împărştie grupul din jurul ei, venind către mine. Băieţii parcă savurau imaginea.
-Nanami?
-Da?
-Poţi veni puţin?
Apoi m-a tras către baia fetelor.